Când l-a văzut pe fosta lui soție la volanul unui SUV extrem de scump, Anton nu și-a putut crede ochilor.
Stătea în trafic, iritat, bătând cu degetele în volan, urmărind șirul nesfârșit de pietoni care treceau strada cu o lentoare care îl scotea din sărite.
— Când se termină odată? — mormăi printre dinți. — Tot orașul e plin de oameni fără mașină…
Plictisit de ambuteiaj, privirea i-a început să alunece în jur.
În stânga, la semafor, un SUV de lux s-a oprit glisând lin, strălucind ca și cum ar fi ieșit direct dintr-o reclamă. Caroseria era impecabil lustruită, cromul sclipea orbitor, iar interiorul părea desprins dintr-un catalog exclusivist.
La volan stătea o femeie.
— Minunat… acum avem și femei la volanul unor asemenea mașini — a pufnit Anton cu dispreț. — De unde naiba are bani pentru asta?
În clipa următoare, femeia și-a scos ochelarii de soare, și-a trecut degetele prin păr și s-a privit pentru o secundă în oglindă.
Atunci, inima lui Anton s-a oprit pentru o bătaie.
A recunoscut-o.
Era Lera. Fosta lui soție.
— N-are cum… — a șoptit, simțind cum uimirea i se urcă în gât. — Dar cum? De ce?
Un val de amintiri l-a lovit imediat. Își amintea foarte bine că, la divorț, se asigurase personal că ea nu rămâne cu nimic. Nici măcar permis de conducere nu avea atunci!
Și acum ea stătea într-un SUV nou-nouț, în timp ce el își conducea hârbul vechi, aproape ruginit.
— Oare și-a ascuns veniturile? — încerca Anton să găsească o explicație, tot mai agitat.
Povestea lor începuse aproape romantic.
Își amintea perfect ziua în care o văzuse pe Lera pictând graffiti pe zidul hambarului de pe ferma lui — colorată, pătată toată de vopsea, cu părul ciufulit și ochii scânteietori. Atunci pozase în bărbat interesat, dar în sinea lui considera toată treaba drept o prostie.
— Vandalism pur și simplu — gândea atunci. — Cine are nevoie de mâzgălelile astea colorate?
Dar la nivelul superficial pe care îl înțelegea el, Lera îl atrăgea fizic. Restul nu conta.
Aventura scurtă s-a transformat neașteptat într-o relație serioasă. Lera era o femeie inteligentă, bună la suflet, cu spirit creativ, dar și cu o blândețe care îl făcea să creadă că va fi „ușor de modelat”.
Timp de mai bine de un an, Anton a mințit-o și s-a mințit și pe el însuși, prefăcându-se că îl interesează arta ei. La un moment dat a decis că e momentul „să o pună la locul ei” și să o transforme în soția ideală din mintea lui.
S-a logodit cu ea în mare stil, pe acoperișul biroului său, cu luminițe, flori și un inel cu diamant care strălucea orbitor.
Nunta a avut loc într-un hotel de lux, dar câteva ore mai târziu Anton deja regreta.
Prietenii Lerei — zgomotoși, nonconformiști, îmbrăcați cum aveau chef — îi păreau o pată de culoare prea vie în decorul rafinat al ceremoniei. Doar privindu-i, Anton simțea nevoia să se ascundă de invitații lui „respectabili”.
— În primul rând, îi voi interzice să mai vadă astfel de oameni — a decis el. — Acum este soția mea. Nu voi permite oricui să vină și să plece din viața ei.
Lera a acceptat, deși cu rezerve.
— Anton, nu pot să rup legături cu oamenii pe care îi iubesc — i-a spus ea calm. — Și eu nu-i suport pe toți prietenii tăi, dar nu-ți cer să renunți la ei.
— Nu compara, Lera — a tăiat el scurt. — Prietenii mei sunt oameni adevărați. Aparțin elitei.
Lera știa foarte bine ce înseamnă „elita” în mintea lui Anton — și știa că prietenii lui erau departe de a fi superiori ai ei. Dar a tăcut.
Dacă el voia să trăiască în iluzia lui, îl lăsa.
Dar nu s-a oprit doar la prieteni.
În curând, Anton a început să o critice pentru felul în care arăta, pentru hainele pătate de vopsea, pentru modul în care își purta părul. Ceea ce la început îi părea fascinant, acum îl enerva.
A apăsat-o cu vorbe, cu reproșuri, până când Lera a renunțat la pictat.
— Dacă îți place arta, mergi la muzeu — i-a spus el. — Așa fac oamenii normali. Nu te plimba prin străduțe și nu te mai face de râs. Colegii mei abia își mai justifică nevestelor… excentricitățile tale.
Iar acum, văzând-o în SUV-ul acela incredibil, Anton simțea cum întreaga lui realitate se rupe.
Ea, femeia pe care el încercase să o controleze și să o micșoreze…
nu doar că scăpase, dar trăia clar mai bine decât oricând.
