Într-o atmosferă încărcată de emoții și sub privirile curioase ale celor din jur, Veronica devenea tot mai neliniștită cu fiecare moment care trecea.
Nu era obișnuită cu astfel de întâlniri. De obicei, totul decurgea mult mai simplu, fără presiunea privirilor atente ale părinților.
Acum, însă, la masa din sufragerie, simțea că fiecare cuvânt al mamei lui Dima sau tăcerea tatălui său era o întrebare la care trebuia să răspundă.
Tatăl lui Dima o privea cu o atenție care o făcea să se simtă ca sub un microscop. Veronica nu înțelegea pe deplin ce se întâmplă, dar avea un sentiment ciudat – parcă era studiată și analizată.
Nu era vorba de ostilitate, dar nici de simplă curiozitate – bătrânul Dima părea să o analizeze subtil, dar constant. Totuși, exista o întrebare pe care nu o putea descifra: de ce părea atât de interesat de ea?
Veronica încerca să rămână calmă și să participe la conversație, dar simțea privirea pătrunzătoare a tatălui său. Într-un moment de liniște, acesta întrebă cu un zâmbet ușor ironic:
– Veronica… cum v-ați cunoscut?
Întrebarea o surprinse puțin. Era simplă, dar în acest context părea mult mai semnificativă.
Își aminti de prima lor întâlnire pe patinoar – cum Dima o ajutase să nu cadă, cum râsese împreună cu ea, în ciuda nervozității ei. Fusese un moment de conexiune adevărată, care îi legase instantaneu.
– Ne-am cunoscut pe patinoar. Dima m-a învățat să patinez… A fost mai greu decât părea, dar până la urmă am reușit să nu cad complet! – răspunse Veronica, încercând să pară cât mai relaxată.
Tatăl lui Dima zâmbi misterios, dar Veronica nu-i putea descifra expresia feței. În acel moment, se implică mama lui Dima, încercând să destindă atmosfera tensionată:
– Sper că te simți bine la noi, Veronica. Dima vorbește mereu despre tine… Mi-a spus că ai fost foarte curajoasă pe gheață.
Veronica zâmbi timid și îl privi pe Dima, care părea la fel de emoționat ca ea. Dar privirea tatălui său nu se dezlipea de ea.
Pe măsură ce conversația continua, Veronica începu să simtă tot mai clar că ceva nu era în regulă. Prea multe priviri, prea multe pauze încărcate de semnificație.
Deodată, tatăl lui Dima se ridică brusc de la masă și se îndreptă spre ea. În fața tuturor întrebă:
– Știi, Veronica, Dima are un anumit mod de a fi… cu toți. Este mai greu de descifrat când e vorba despre o fată ca tine.
Cred că ești mult mai specială decât poate crezi tu. Nu trebuie să răspunzi dacă nu vrei, dar te rog… spune-mi: cum te simți lângă Dima?
Veronica nu știa ce să răspundă. Cuvintele tatălui lui Dima o loviră ca un pumn. Cum se simte? Era clar că între ea și Dima exista ceva. Dar ce anume?
O chemare a inimii sau doar un joc al momentului? Nu putea spune. În acel moment știa doar că se simțea bine lângă el. În siguranță – în ciuda incertitudinii.
– Mă simt bine… lângă el. Îmi oferă un sentiment de siguranță – răspunse Veronica sincer, așa cum simțea.
Tatăl lui Dima o privi cu atenție. Apoi, spre surprinderea tuturor, zâmbi larg și se așeză din nou la masă.
– Bine, atunci nu m-am înșelat.
Dima, chiar ai găsit o fată care te face fericit.
Dima strânse ușor mâinile pe masă, ușor jenat. Era evident că dorea doar să fie lângă Veronica, dar aceste conversații… erau prea serioase pentru el.
– Mulțumesc, tată, dar… nu trebuie să o mai faci și mai jenată. Poate ar fi mai bine să lăsăm astfel de discuții pentru altă dată… – spuse Dima, încercând să fie relaxat, dar ferm.
În acel moment, mama lui Dima interveni cu o glumă mică, care destinse atmosfera:
– Hai, nu fiți așa serioși.
Să mâncăm ceva – trebuie să mai vorbim și despre planurile pentru weekend. Să nu lăsăm părinții să răspândească toată tensiunea!
Râsul ei întrerupse în sfârșit liniștea și tensiunea din aer. După câteva momente, Dima și Veronica se simțeau mult mai relaxați, iar conversația curgea natural.
Cine ar fi crezut că prima întâlnire cu părinții lui Dima va fi atât de complicată? Totuși, la final, totul se clarifică.
Se părea că Dima și Veronica aveau în față un drum comun – iar această întâlnire fusese doar începutul unei povești frumoase.
