În dimineața aceea, spitalul era supraaglomerat, peste tot oamenii se grăbeau și completau hârtii. Soția mea era programată pentru analize de sânge și urină.
Când a intrat în cabinet, am rămas pe coridor. Inima îmi bătea nebunește – fără să înțeleg de ce eram atât de neliniștit în acea zi.
După vreo zece minute, a ieșit medicul de gardă – un bărbat de vârstă mijlocie, cu o expresie calmă pe chip – și m-a chemat la el.
Am sărit imediat în picioare, crezând că dorește mai multe informații despre istoricul medical al soției mele.
Dar, pe neașteptate, s-a aplecat spre mine, și-a coborât vocea și mi-a șoptit la ureche:
– Domnule… sunați imediat la poliție.
Am încremenit. Mii de întrebări mi-au explodat în minte. Să chem poliția? Însemna oare că nu era vorba despre o boală? Abia am reușit să bâigui:
– Doctore… ce se întâmplă?
Privirea lui gravă și pătrunzătoare m-a străpuns:
– Vă rog să rămâneți calm. Soția dumneavoastră este acum în siguranță, dar rezultatele analizelor și anumite urme de pe corpul ei ne fac să credem că a fost, timp îndelungat, victima unei intoxicații intenționate.
Este un caz penal. Nu o putem externa până nu ajunge poliția.
Genunchii mi s-au înmuiat. Inima mă durea, iar mintea îmi era un haos. Victimă? Cum era posibil să nu-mi fi dat seama?
Medicul mi-a pus mâna pe umăr și a spus încet:
– Sunteți soțul ei, dar pentru binele ei trebuie să rămâneți stăpân pe sine. Deocamdată nu-i spuneți nimic. Avem nevoie de timp până ajung autoritățile.
Cu mâinile tremurânde am format numărul poliției. Vocea mi s-a frânt când am repetat pe scurt ce îmi spusese doctorul. Operatoarea m-a liniștit:
– Stați calm, echipajul este pe drum.
Zece minute mai târziu, doi polițiști au intrat în spital. Au vorbit cu medicul și m-au rugat să aștept pe coridor.
Am privit ușa închisă, ca și cum timpul s-ar fi oprit. Mii de gânduri se învârteau în mintea mea: cine putea să-i facă așa ceva soției mele? Cum nu observasem nimic?
În cele din urmă, polițiștii m-au chemat înăuntru. Soția mea stătea acolo, palidă, cu lacrimi în ochi, evitându-mi privirea. Medicul a oftat și a explicat blând:
– În timpul examinării am descoperit modificări în organismul dumneavoastră care nu au legătură cu o boală obișnuită.
Sunt urmele unei intoxicații lente cu o substanță nocivă. De aceea v-am rugat să chemăm poliția.
Am rămas fără grai. Un nod mi se pusese în gât, iar mintea îmi era goală. I-am prins mâna în palmele mele tremurânde și am întrebat:
– Cine ți-a făcut asta?
A izbucnit în lacrimi:
– Nu știu exact… dar în ultima vreme, de fiecare dată când beam din paharul cu apă care rămânea în bucătărie, mi se făcea rău și amețeam. Am crezut că e oboseala. Nu am vrut să te îngrijorez… nu mi-a trecut prin cap…
Lacrimile îmi curgeau necontenit pe față. Simțeam furie, neputință, dar mai ales o durere sfâșietoare.
Persoana cu care îmi împărțeam viața suferea – și eu nu observasem nimic. Poliția a consemnat declarațiile, a dispus ridicarea unor obiecte din casa noastră și a început ancheta.
În acea zi am înțeles că viața soției mele fusese salvată doar datorită vigilenței și responsabilității unui medic. Fără acel șoapt, poate că nu aș fi aflat niciodată adevărul. I-am strâns mâna și i-am spus:
– Liniștește-te. Cât timp sunt lângă tine, nu voi lăsa pe nimeni să-ți mai facă rău.
În zilele următoare a început procesul de detoxifiere. Era foarte slăbită, dar încet-încet își recăpăta puterile și vederea.
Poliția lucra intens pentru a identifica autorul. Eu petreceam nopți nedormite, măcinat între teamă și speranța că totul se va lămuri curând.
Într-o noapte, vegheând la căpătâiul ei, mi-a luat mâna și, cu lacrimi în ochi, a șoptit:
– Mulțumesc… dacă nu ai fi insistat să venim aici, poate că nu aș mai fi fost în viață.
Am îmbrățișat-o strâns, stăpânindu-mi emoțiile:
– Nu, doctorul te-a salvat. Dar îți promit: niciodată nu vei mai fi singură în fața vreunui necaz.
În acea cameră albă, cu sunetul constant al aparatelor care îi monitorizau inima, am simțit o pace ciudată.
Știam că ne așteaptă obstacole, dar eram sigur de un lucru: atâta timp cât suntem împreună, nimic nu ne va doborî.
