Trecuseră trei ani de la nunta lui Arjun și Priya, până când a venit vestea cea mare.
Din clipa în care Arjun aflase că soția lui era însărcinată, a avut grijă de ea la fiecare pas. Priya ajunsese deja în luna a șasea, iar burtica ei creștea vizibil.
Însă, în ultima vreme, comportamentul ei devenise ciudat: stătea mai mereu în pat, aproape că nu mai ieșea afară. Oricât încerca Arjun s-o încurajeze, ea doar zâmbea într-un fel straniu și spunea că este obosită.
La început, Arjun a crezut că era vorba doar de grețurile de dimineață sau de greutatea sarcinii. Dar, treptat, atitudinea ei l-a început să-l neliniștească.
La masă gusta doar câteva înghițituri, apoi se întindea din nou. Chiar și atunci când trebuia să meargă la toaletă, se abținea. Îngrijorat, Arjun o ruga mereu:
– Nu poți să stai așa, o să afecteze copilul.
Dar Priya clătina din cap, cu ochii roșii. Felul în care strângea pătura subțire îl neliniștea și mai mult pe Arjun.
Într-o seară, când s-a întors târziu de la muncă, a deschis ușa și a văzut-o în aceeași poziție: întinsă pe o parte, acoperită de la piept până la picioare.
Atmosfera apăsătoare îi făcu inima să bată mai repede. S-a așezat lângă ea și a șoptit:
– Priya… ascunzi ceva de mine?
Ea a tăcut, iar umerii îi tremurau ușor. În acea clipă, Arjun a simțit o teamă nevăzută. A întins mâna spre marginea păturii.
– Îmi pare rău… dar trebuie să știu.
Cu vocea tremurândă, a ridicat pătura.
Imaginea din fața lui l-a lăsat fără cuvinte. Picioarele Priyei erau umflate, pielea palidă și acoperită de vânătăi.
Tălpile crăpate, roșii și atât de umflate, încât cea mai mică atingere îi provoca durere. Arjun a încremenit – nu-i venea să creadă.
– Doamne… de ce nu mi-ai spus? – vocea i s-a frânt, iar ochii i s-au umplut de lacrimi.
Priya și-a întors capul și a murmurat, cu voce tremurată:
– N-am vrut să te îngrijorez… Mi-a fost teamă să nu te obosești, să nu te întristezi. De aceea am ascuns totul…
S-a dovedit că, în ultimele luni, Priya suferise de edeme severe la picioare din cauza sarcinii.
Durerea devenise atât de puternică, încât abia mai putea merge. Dar, văzând cât de greu muncea soțul ei, a ales să rabde și să ascundă totul sub pătură.
Arjun și-a strâns soția în brațe, copleșit de compasiune. Se simțea vinovat că se gândise numai la muncă și nu observase schimbările prin care trecea ea.
A doua zi dimineață, a dus-o de urgență la spitalul AIIMS din New Delhi.
Când medicul i-a spus că simptomele indicau preeclampsie – o complicație periculoasă care putea afecta atât mama, cât și copilul nenăscut –, inima lui Arjun s-a strâns. Dacă nu s-ar fi descoperit la timp, urmările puteau fi imprevizibile.
În salon, în timp ce i se administrau tratamente pentru reducerea edemelor, Priya îi strângea mâna cu putere, iar lacrimile îi curgeau pe obraji. Arjun i-a șoptit:
– De acum înainte, să nu mai ascunzi nimic de mine. Orice s-ar întâmpla, vom trece împreună.
Priya a încuviințat, cu vocea sugrumată de emoție. În acea clipă, Arjun a înțeles: dragostea adevărată nu înseamnă doar cuvinte dulci, ci și împărtășirea durerii și a fricii.
În zilele ce au urmat, și-a luat concediu lung pentru a se ocupa de soția lui. A învățat să gătească, îi masa picioarele în fiecare seară și o ajuta să facă pași mici prin curtea spitalului.
Cei care îi vedeau erau profund impresionați și plini de admirație.
Trei luni mai târziu, Priya a adus pe lume, la AIIMS, o fetiță sănătoasă.
Când Arjun a auzit primul plânset al copilului, a izbucnit și el în lacrimi. A prins mâna soției, i-a sărutat fruntea și i-a șoptit:
– Îți mulțumesc… că ai rămas puternică pentru familia noastră.
Iar în inima lui a rămas pentru totdeauna acea imagine – clipa în care a ridicat pătura și a văzut picioarele umflate ale soției.
A fost momentul în care a înțeles, mai profund ca oricând, că dragostea înseamnă să împarți totul și să nu lași niciodată persoana iubită singură.
