Elena tocmai împăturea prosoapele de bucătărie noi, cu motive florale delicate, când telefonul a început să vibreze.
Oftă – patru apeluri pierdute de la Katia, colega de serviciu. Probabil nimic important. Se întoarse spre dulapul de bucătărie, dar telefonul sună din nou.
– Lena, de ce nu răspunzi? – ciripi Katia. – Știai că sâmbătă Antonina Pavlovna are jubileu?
Elena încremeni, strângând prosopul în mână.
– Ce jubileu?
– Împlinește șaptezeci și cinci de ani. Sveta m-a sunat, e invitată cu Dimka. Zice că Antonina a trimis invitații tuturor acum două săptămâni.
Prosopul îi alunecă din mâini. Treizeci și doi de ani de căsnicie cu Igor și niciodată nu lipsise de la o sărbătoare de familie. Iar acum – aniversarea Antoninei – și nimic.
– Poate… au uitat? – șopti, fără să creadă însă în propriile cuvinte.
– Au uitat? Sveta spune că e o listă de douăzeci de persoane. Sunt invitați toți: frații lui Igor cu soțiile lor, chiar și fostul vecin de la etajul cinci.
Elena se prăbuși pe un scaun. În minte îi treceau amintiri – cum avusese grijă de soacră după operația de fiere, cum își sacrificase concediul ca aceasta să-și poată face proteza dentară nouă, cum veghease nepoții când ceilalți erau ocupați.
– Știi despre ce e vorba? – continuă Katia. – Totul din cauza tortului de Revelion. Îți amintești că ai cumpărat altul decât cel dorit?
– Katia, tortul nu are nicio legătură. Ea pur și simplu… m-a tratat mereu ca pe o străină.
Se auziră ușa de la intrare și pași – Igor se întorsese. Elena își luă rămas-bun în grabă de la prietenă.
Soțul intră în bucătărie, scuturându-și părul ud de ploaie ca un băiat.
Elena îi privi trăsăturile familiare, ridurile din jurul ochilor. Treizeci și doi de ani împreună. Și totuși – o străină.
– Igor, mama ta are sâmbătă aniversare? – întrebă, încercând să-și păstreze calmul.
Se opri cu frigiderul deschis.
– Da, e ceva planificat.
– Și de ce nu mi-ai spus?
– Mama nu vrea o petrecere mare. Doar familia apropiată.
– Familia apropiată… – repetă. – Iar eu nu fac parte din ea?
– Lena, nu începe. O cunoști pe mama. Are… obiceiurile ei.
– Obiceiuri? – în Elena începu să fiarbă ceva. – I-am suportat „obiceiurile” treizeci și doi de ani! Asta nu sunt obiceiuri, Igor, asta e…
Nu găsi cuvântul și făcu un gest neputincios.
– Am avut grijă de ea după operație, când tu erai plecat în delegație. Mi-am sacrificat concediul ca să-și facă dinți noi.
Am vegheat nepoții când Irka era plecată. Trei decenii am încercat să fiu o noră bună. Și așa arată recunoștința?
– Lena, trebuie să punem totul pe cântar? Cine cui ce datorează? – oftă el.
– Nu pun pe cântar! – vocea îi tremura. – Vreau doar să fac parte din familie. Din familia ta. Chiar e atât de mult?
Zilele următoare au fost pline de tăceri, lucruri nespuse și un frig tot mai apăsător.
Joi, Igor aduse iar vorba despre tort – că mama s-ar fi simțit jignită și ar crede că a fost intenționat. Elena simți cum îi urcă sângele la cap.
Vineri vorbi cu Denis. Și el era invitat. Sâmbătă dimineață, Igor și fiul ieșiră cu flori și cadouri. Elena rămase singură.
Seara, cei doi se întoarseră râzând, mirosind a parfum scump de soacră. Igor povesti cât de fericită fusese – și tăcu brusc, văzând fața soției.
Câteva zile mai târziu, Antonina sună. Vocea îi era mieros de dulce – cerea bani pentru un sanatoriu. Spunea: „Ești pentru mine ca o fiică”… pentru prima dată în treizeci și doi de ani.
Elena refuză, spunând că nu se va mai lăsa folosită.
Convorbirea se transformă în ceartă. Soacra amenință că îl va obliga pe Igor să aleagă. Elena rămase calmă: „Nu mi-e frică de adevăr. Respectul trebuie să fie reciproc”.
Seara, Igor se întoarse tulburat. Se așeză cu soția și ascultă cum îi povestea toți anii de luptă tăcută. În cele din urmă recunoscu: „Am crezut că sunt neutru. Dar a fost lașitate”.
Au hotărât – fără alegeri, doar limite clare. Igor vorbi cu mama lui: fără bani, dar cu respect pentru Elena. Soacra mai întâi făcu o criză, apoi plânse de frica singurătății.
O săptămână mai târziu, Igor o duse pe Elena la ea cu medicamente. Antonina o primi fără răceală. Îi oferise ceai cu dulceață de vișine.
Discutară despre vreme, sănătate, știri. Nicio vorbă despre aniversare sau sanatoriu. Elena simțea că ceva se schimbase – nu în soacră, ci în ea însăși.
