Ilya trânti pe masa din bucătărie un dosar voluminos din plastic. Lovitura surdă o făcu pe Daria să tresară și să scape prosopul ud din mâini.
Pe blat, chiar lângă omleta de dimineață neterminată și firimiturile de pâine, se răspândiră printuri cu planuri, grafice și estimări de costuri.
— Am calculat totul, Daria. Am studiat piața, am vorbit cu oameni care se pricep — Ilya se sprijini greu cu palmele de masă, aplecându-se spre soția lui. — Gata cu amânările. Casa bunicului tău trebuie scoasă la vânzare chiar de mâine.
Daria ridică prosopul de pe podea și îl agăță calm în cuierul de lângă chiuvetă. În interior i se strânse totul, dar la exterior rămase stăpână pe sine.
— Ilya, am mai discutat asta. Nu vând casa bunicului Matvei. Este amintirea mea. Și proprietatea mea.
— Amintirile nu aduc bani! — izbucni el nervos, aranjându-și gulerul cămășii. — Iar un capital blocat lângă Sankt Petersburg, în timp ce noi la Riazan numărăm fiecare bănuț, e pur și simplu risipă.
Ascultă, am un plan: vindem, împărțim banii — jumătate pentru mine, o parte pentru mama — iar tu îți iei o mașină sau o garsonieră.
Daria îl privea pe bărbatul cu care trăise trei ani de căsnicie și simțea cum în ea crește dezgustul.
Se cunoscuseră la un târg de construcții. Ea era designer peisagist, el lucra ca responsabil de aprovizionare în domeniul construcțiilor. Un tip obișnuit, fără mari ambiții, dar părea stabil și „normal”.
S-au căsătorit modest. O mică petrecere într-o cafenea, părinți, semnături. Daria l-a primit în apartamentul ei cu trei camere, moștenit de la părinți. Ilya venise cu o singură valiză albastră pe roți.
— Ne descurcăm noi cumva — spusese atunci, așezând câteva cămăși într-un dulap uriaș. — O să câștigăm bani. Sunt bărbat, îmi voi întreține familia.
Doar că anii au trecut, iar familia a fost întreținută în mare parte de Daria. Munca ei înflorea, avea tot mai mulți clienți, proiecte, comenzi.
Ilya, în schimb, rămânea la un salariu fix, se plângea de șefi și își schimba mereu „pasiunile”. Ba echipament scump de snowboard, folosit de două ori, ba undițe și accesorii de pescuit.
La început își împărțeau cheltuielile egal. Apoi, totul a început să cadă natural pe umerii Dariei: chirie, mâncare, reparații.
Ilya doar ridica din umeri: „Ne-au tăiat primele, iubito, înțelege. Suntem o familie”. Și ea înțelegea.
Ruptura a început acum trei luni, când a murit bunicul Matvei.
Locuia lângă Sankt Petersburg, într-o casă veche și solidă, pe un teren mare plin de pini. Familia îl vizita rar — mai ales de sărbători, sugerând că bătrânul ar trebui „să facă ceva cu proprietatea”.
Doar Daria era cu adevărat aproape de el. Lucra de la distanță, mergea lunar, organiza îngrijirea, rezolva totul. Ilya nu suporta asta. O considera o pierdere de timp și bani.
Când s-a citit testamentul, familia a explodat. Întregul patrimoniu i-a fost lăsat ei — singurei nepoate care a fost alături de el până la final.
Când Daria s-a întors de la notar și a spus valoarea aproximativă a proprietății, Ilya s-a schimbat imediat. A încetat să se mai plângă, a devenit nefiresc de amabil. Îi aducea cafea la pat, zâmbea, o întreba cum se simte.
Iar după o săptămână au început „planurile de afaceri”.
— La ce ne trebuie casa aia veche? — spunea el, derulând pe telefon. — O vindem. Am găsit un spațiu pentru depozit, fac o firmă de logistică. O să fie bine.
— E o parte din copilăria mea — răspunsese Daria atunci. — Vreau să o renovez. Poate mergem acolo în vacanțe.
Ilya nu spusese nimic, dar fața i se înăsprise.
Adevărata ofensivă a început când a venit mama lui, Tamara Vasilievna. De obicei rece și critică față de Daria, de data asta intră cu prăjituri și un sul mare de hârtie.
Întinse planul pe masă.
— Uite, Daria — începu ea. — Am gândit împreună cu Ilya. Vindeți casa bunicului și construim o spălătorie auto. Am deja un teren la periferie.
Daria ridică privirea.
— O spălătorie?
— Desigur — încuviință soacra. — Ilya va avea în sfârșit o afacere adevărată. Eu mă ocup de contabilitate.
— Și eu îmi iau o parte din bani — adăugă după o pauză.
— Pe ce bază?
— Pe baza faptului că mi-am crescut fiul. Familia înseamnă interese comune.
— Nu — tăie scurt Daria. — Casa nu este de vânzare.
Soacra ieși furioasă, iar Ilya câteva zile nu scoase un cuvânt, demonstrativ.
Iar acum revenise la atac.
— Deci împărțim: jumătate pentru mine, o parte pentru mama — repetă Daria calm. — Iar eu ar trebui să fiu fericită cu o mașină?
— Așa funcționează o familie! — ridică el vocea. — Tu singură nu vei face față.
— „Casa ta”? — întrebă ea încet.
În ochii lui apăru iritare.
— Da. Și azi mergem la agentul imobiliar. Am făcut deja programarea.
Daria deschise robinetul, spălă o cană și ascultă câteva clipe zgomotul apei. Apoi îl închise.
— Nu mergi nicăieri.
— Ce?
— Nu mergi la agent. Pleci în altă parte. La mama ta, la hotel, unde vrei.
Ilya râse nervos.
— Ai înnebunit? Divorț? Dintr-o singură discuție?
— Nu dintr-o discuție. Din cauza ta.
Fața lui se întări.
— E apartamentul meu!
— Al meu. L-am cumpărat înainte de căsătorie. Nu ești înregistrat aici.
— Am făcut renovări!
— Din banii mei.
Făcu un pas spre ea.
— Împărțim totul în instanță!
— Încearcă.
În vocea lui apăru panică și furie.
— Oricum îmi va reveni jumătate!
Daria îl privi obosită.
— Du-te la un avocat. Să-ți explice ce este o moștenire.
Se întoarse și ieși în dormitor.
În spatele ușii începură să se audă lovituri în dulapuri, înjurături, zgomot. După patruzeci de minute, ușa de la intrare trânti atât de tare încât căzu calendarul de pe perete.
Apartamentul deveni gol.
Disparuseră consola lui, undițele, o parte din lucruri. Pe masă rămăseseră cheile. Valiza albastră se întorsese de unde pornise — împreună cu el.
Seara au început mesajele. Mama lui Ilya o acuza furios pe Daria că i-a „distrus viața băiatului ei”. El însuși amenința, apoi cerea să discute.
Daria a blocat ambele numere.
Procesul de divorț a fost scurt. Niciun avocat nu îi dădea șanse. Documentele erau clare: moștenirea îi aparținea exclusiv ei, iar apartamentul era proprietatea ei.
În sala de judecată, Ilya stătea ghemuit, fără să o privească. Tamara Vasilievna oftează teatral în ultima bancă.
După ieșire, Daria inspiră adânc și simți ușurare.
Câteva luni mai târziu vându apartamentul și se mută în casa bunicului Matvei. Acolo mirosea a pin și lemn vechi. Grădina o refăcu de la zero, creând spațiul la care visase mereu.
Ilya rămase cu mama lui într-un apartament mic. Își schimbă locul de muncă, își vându echipamentele sportive și le spunea des cunoscuților că „femeile doar folosesc bărbații pentru bani”.
Daria nu mai auzea nimic din toate astea.
