— Tania, trebuie să vinzi mașina — vocea Kirei Artiemievna nu era doar hotărâtă, ci aproape poruncitoare. — Situația Sofiei e gravă, nu mai putem amâna decizia.
Tania a rămas nemișcată, furculița nici măcar nu ajunsese la gură. Prânzul de duminică, pentru care lucrase toată dimineața, își pierduse brusc sensul. Încet, a pus tacâmurile pe farfurie și a privit-o în ochi pe soacra ei.
— Îmi… îmi pare rău, ați spus ce?
— Mașina, spun, vinde-o. Sofia are nevoie urgentă de bani — spunea Kira Artiemievna ca și cum ar fi discutat ceva obișnuit.
— Trebuie să-și plătească datoriile, iar suma e aproximativ egală cu valoarea mașinii tale.
Iuri stătea între soție și mamă, privind în jos către farfurie. Tania i-a căutat privirea, încercând să găsească sprijin, dar soțul și-a întors imediat ochii.
Sofia, așezată lângă mamă, răsucind nervos un inel pe deget, părea neliniștită.
— Doamnă Kira Artiemievna, această mașină este a mea — spuse Tania calm, deși în interior simțea cum furia fierbe. — Am economisit cinci ani pentru ea. În fiecare lună puneam deoparte o parte din salariu.
— Oh, lasă, nu mai insista — a făcut o mișcare cu mâna soacra. — Ce contează dacă e a ta? Sofia are probleme serioase. Vei putea să-ți cumperi altă mașină mai târziu.
Tania a simțit cum sângele îi clocotește în vine. Dimineață, totul părea un weekend liniștit. După prânz, planificaseră împreună cu Iuri să meargă la magazinul de materiale de construcții pentru a cumpăra plăci pentru baie.
Acum, însă, soacra și cumnata îi cereau să renunțe la mașină — singurul bun valoros pe care Tania îl cumpărase singură, fără ajutorul părinților sau al soțului.
— Ce s-a întâmplat cu Sofia? — întrebă, încercând să-și păstreze calmul și rațiunea.
Sofia ridică în cele din urmă privirea de deasupra farfuriei.
— Este datoare Wasilieva… — șopti ea. — Șefei mele de la salon. Și mai are un credit la bancă.
— Pe ce ai cheltuit toți banii? — încercă Tania să înțeleagă situația.
— Anton… — începu Sofia, iar ochii i se umeziră de lacrimi. — Am vrut să fiu la fel ca el. Am cumpărat cadouri, am plătit la restaurante… Apoi acele cursuri scumpe de modelare a sprâncenelor…
— Și acum Anton a părăsit-o când a aflat de datorii — interveni Kira Artiemievna. — Iar Wasilieva o amenință cu concedierea dacă nu returnează banii până la sfârșitul lunii.
Tania îl privi pe soț:
— Iuri, tu ce zici?
Iuri se foia nervos pe scaun:
— Tania, situația e complicată… Poate ar trebui să mai gândim… Până la urmă, Sofia e sora mea…
Tania simți cum ceva se frânge în interior. Omul cu care trăise patru ani nu luase partea ei.
— Nu — spuse hotărâtă. — Nu voi vinde mașina. Putem căuta alte modalități de a o ajuta pe Sofia, dar nu asta.
— Ce inimos ești tu — oftă Kira Artiemievna. — Iuri, chiar vei lăsa o mașină să fie mai importantă decât propria soră?
— Mamă, nu începe — încercă să-l oprească Iuri.
— Ba da, voi începe! — ridică vocea soacra. — Lași sora în nevoie pentru… pentru o bucată de metal? Noi te-am crescut, și tu…
Tania se ridică brusc de la masă:
— Îmi pare rău, dar subiectul acesta s-a încheiat. Nu vând mașina, punct.
Ieși în bucătărie, simțindu-și inima bătând ca un ciocan. După câteva minute, Iuri intră și el.
— Tania, încearc…
— Ce anume să înțeleg, Iuri? — se întoarse către el. — Că nu poți să-i spui mamei „nu”? Că anii mei de economii nu înseamnă nimic? Sau că interesele surorii tale sunt mai importante decât planurile noastre?
— Dar Sofia chiar e într-o situație dificilă…
— Pe care și-a creat-o singură! — strigă Tania. — De ce a luat bani de la șefa ei? De ce a făcut credite pentru un bărbat care imediat a părăsit-o când a aflat de probleme?
Iuri tăcea, neputincios în căutarea unui argument.
— Iuri, e mașina mea — spuse Tania mai calm. — Am cumpărat-o înainte de căsătorie. Îți amintești cât de fericită eram când am strâns suma necesară? Cum ai venit cu mine să alegem mașina?
Și acum vrei să o vând ca să plătesc datoriile surorii tale?
— Vreau doar ca toată lumea să fie mulțumită — mormăi Iuri.
— Așa nu se poate — clătină din cap Tania. — Uneori trebuie să alegi o parte.
În acel moment, Kira Artiemievna intră în bucătărie.
— Ei bine, v-ați înțeles? — întrebă, ca și cum răspunsul ar fi fost unul singur.
— Nu, mamă — spuse Iuri, fără să o privească. — Tania are dreptate, e mașina ei.
— Ce? — vocea soacrei deveni glaciară. — Adică da? O străină e mai importantă decât propria mamă și soră?
— Tania nu-mi e străină, mamă — încercă să răspundă Iuri.
— Iuri, hai să vorbim — prinse Kira Artiemievna pe fiul ei de braț și îl scoase din bucătărie.
Tania rămase singură. După o jumătate de oră de șoapte tensionate în salon, Iuri se întoarse. Chipul îi părea slăbit, epuizat.
— Tania, cred că trebuie să mai gândim totul…
— Serios? — Tania nu-i putea crede urechilor. — Mama ta te-a convins în jumătate de oră să-ți schimbi decizia?
— Nu înțelegi, Sofia poate avea probleme serioase…
— Și noi nu le vom avea dacă vând mașina? — îl întrerupse Tania. — Cum ajung la serviciu? Cu ce plec în concediul pe care l-am planificat? Iuri, trezește-te!
Dar se vedea că soțul luase deja o decizie.
— O să dorm la mama — spuse încet. — Trebuie să te calmezi și să mai gândești totul.
Când ușa s-a închis după musafiri, Tania căzu pe scaun și își acoperi fața cu mâinile. Acea zi de duminică îi răsturnase complet viața.
