— Mama spune că ești o soție rea. Și încep să fiu de acord cu ea — a declarat soțul în timpul cinei.
Ana a zâmbit ușor și i-a mai turnat ceai.
A așezat ceainicul pe masă cu aceeași precizie calmă cu care făcea totul de ani de zile. Capacul de porțelan a zăngănit încet. Mihai mesteca o chiftea și o privea ca și cum ar fi așteptat o explozie.
— Mai toarnă — a împins ceașca spre ea. — Ai auzit ce am spus?
— Am auzit — a încuviințat Ana și i-a umplut ceașca pe jumătate. — Valentina Petrovna a fost mereu generoasă cu opiniile ei.
— Să nu te superi — Mihai s-a lăsat pe spătarul scaunului. — Ea spune adevărul. Uită-te la apartament. Praful de pe pervaz. Rufe în mașină de două zile. Cina — semipreparate.
— Chiftelele le-am făcut eu — Ana s-a așezat vizavi. — Acum două ore. Carne, ceapă, ou. Exact cum îți plac.
— Doar chiftelele nu salvează o casă — a oftat el. — Mama a sunat ieri. A zis că a trecut pe aici și era haos. Prosoape pe jos, chiuveta murdară.
Ana și-a strâns mâinile pe genunchi. Soacra chiar fusese acolo. Fără să anunțe, fără să sune, cu cheia pe care Mihai i-o dăduse acum trei ani.
— Eu eram la muncă — a spus Ana calm. — Tu erai acasă de dimineață. Prosoapele de pe jos sunt ale tale.
— Nu da vina pe mine — a ridicat Mihai degetul. — Bărbatul aduce bani. Femeia are grijă de casă. Așa a fost mereu.
Ana a înclinat ușor capul.
— Mereu? Când salariul tău era de trei ori mai mic decât al meu? Sau când am plătit renovarea apartamentului mamei tale?
În cameră s-a lăsat o liniște grea.
Mihai a încleștat maxilarul. Nu-i plăcea când cineva îi amintea faptele incomode.
— Iar începi să calculezi — a spus rece. — Totul transformi în cifre.
— Nu. Doar îmi amintesc.
Ana s-a ridicat și a început să strângă farfuriile. Mișcările ei erau calme, dar în interior simțea o oboseală care crescuse în ani. Nu furie. Nici măcar tristețe. Ceva mai greu: indiferență.
În șapte ani de căsnicie învățase un lucru: Mihai repeta mereu cuvintele mamei sale. Indiferent de subiect.
La început, Ana încercase să lupte.
A explicat. A discutat. A cerut limite.
Apoi a ignorat criticile soacrei: despre perdele, despre „femeile de carieră”, despre cum o soție bună trebuie să aștepte cu mâncare caldă.
Dar apoi a observat ceva mai grav.
Nu era apreciată pentru ce făcea bine. Conta doar greșeala. Un fir de praf putea șterge tot.
— Sâmbătă vine mama la prânz — a spus brusc Mihai.
Ana s-a întors de la chiuvetă.
— Serios?
— Ce e așa ciudat?
— Nimic. Doar că aflu de la tine pentru prima dată, nu de la ea.
Mihai a dat ochii peste cap.
— Exagerezi iar.
Ana nu a răspuns. L-a privit atent. Cu câțiva ani în urmă, el ar fi încercat să o îmbrățișeze după o astfel de discuție. Acum stătea în fața televizorului, convins că are dreptate.
Sâmbătă, Valentina a venit fix la ora unu.
A intrat ca și cum apartamentul îi aparținea.
— Aha, deci totuși e curat — a spus în loc de salut. — Mihai a vorbit cu tine.
Ana a strâns buzele.
— Bună ziua.
Prânzul a decurs într-o tensiune constantă. Soacra găsea defecte peste tot.
Supa era prea sărată. Carnea prea uscată. Florile „triste”. Chiar și fața de masă îi displăcea.
Mihai tăcea. Uneori aproba din cap.
Ana îi privea și, pentru prima dată, vedea totul clar: doi oameni care o evaluau ca pe un obiect.
Dar nu era un birou.
Era casa ei.
— Trebuie să ai mai mult grijă de soț — a spus Valentina, amestecând ceaiul. — Bărbații pleacă de lângă femei neglijente.
Ana a privit-o calm.
— Și femeile? De lângă ce pleacă?
Valentina a ridicat sprâncenele.
— Poftim?
— De lângă ce pleacă femeile? De lipsa de respect? De critică permanentă? De bărbați care ascultă mai mult de mamă decât de soție?
Mihai a trântit furculița.
— Ana, încetează.
— Nu, Mihai. Abia încep.
S-a ridicat încet.
— Ani de zile am încercat să fiu perfectă. Am muncit, am gătit, am plătit, am ajutat familia ta. Și niciodată nu a fost suficient.
Valentina a pufnit.
— Vai, ce dramă.
— Nu. Drama e că un bărbat adult își lasă mama să-i distrugă căsnicia.
Mihai s-a ridicat brusc.
— Exagerezi!
Ana a zâmbit.
— Nu. În sfârșit văd clar.
A mers spre comodă și a scos un dosar subțire.
— Ce e asta? — a întrebat Mihai.
— Acte. Contract de închiriere. Mă mut de luni.
Liniște.
Valentina a încremenit.
— Vrei divorț pentru câteva observații?
— Nu pentru observații. Pentru ani de lipsă de respect.
Mihai o privea șocat.
— Vorbești serios?
— Mai serios ca niciodată.
S-a apropiat de el.
— Se poate repara.
Ana l-a privit direct.
— Spune-i mamei tale să dea cheia înapoi. Spune-i că e viața noastră, nu a ei. Spune-i o dată că sunt soția ta, nu servitoarea ta.
Mihai a deschis gura, dar nu a spus nimic.
Tăcerea aceea a spus totul.
Valentina a oftat.
— Mihai, vezi? Exagerează.
Dar el tot tăcea.
Ana a simțit o liniște neașteptată. Ca și cum în sfârșit lăsa jos o greutate purtată ani întregi.
Și-a scos verigheta și a pus-o pe masă.
— Poftă bună. Chiftelele sunt încă calde.
Apoi s-a întors și a mers spre dormitor să-și facă bagajele.
