Tăiam salatele în bucătărie, iar mâinile îmi tremurau trădător. În sufragerie deja clincheteau paharele, rudele soțului râdeau zgomotos, iar peste tot acest vacarm plutea vocea puternică și sigură a Tamarei Ilnicina, soacra mea.
Din nou le povestea invitaților cât de bine și-a așezat Andrei viața și cât de mult face pentru familie. Pentru familia ei, desigur.
Știi senzația aceea când ești în propria casă, dar te simți ca o servitoare primită din milă? Exact așa mă simțeam de fiecare dată când soacra îmi trecea pragul apartamentului.
Toleram totul. Pentru soțul meu, pentru liniștea noastră. Andrei era un om minunat — bun, grijuliu — dar în prezența mamei se transforma într-un băiat lipsit de voință.
Timp de treizeci de ani ea i-a controlat fiecare pas, a decis unde să învețe, cu cine să se împrietenească, ce geacă să poarte.
Se obișnuise să fie de acord, să dea din cap și să tacă, doar ca să nu provoace scandal. Și eu tăceam, înghițindu-mi supărările când Tamara Ilnicina îmi muta lucrurile prin dulapuri sau îmi critica mâncarea.
În seara aceea sărbătoream aniversarea lui Andrei. Era adunată toată familia lui: mătușa Vala, un văr cu soția lui, niște prietene ale soacrei.
Am pus o masă bogată, am gătit două zile, am făcut curățenie lună. Mă gândeam: măcar o dată, de sărbătoare, va fi fără răutăți. Cât de mult m-am înșelat.
Am adus mâncărurile calde și m-am așezat liniștită la locul meu, într-o parte. Discuția de la masă tocmai ajunsese la imobiliare.
Mătușa Vala se plângea de ratele mari la creditul ipotecar, iar soacra, oftând teatral, a lăsat furculița jos și a privit semnificativ pe toată lumea.
— Ah, da, tinerii o duc greu acum — a prelungit ea, uitându-se direct la mine. — E bine când te ridici pe banii altora.
Andrei al nostru muncește de dimineața până seara, asigură confortul, ține toată casa. Iar unii doar stau pe tot gata și profită de bunătatea altora.
În cameră s-a lăsat o liniște stânjenitoare. Vărul și-a coborât privirea în farfurie, cineva a tușit. Inima a început să-mi bată tot mai repede. M-am uitat la Andrei.
Stătea palid, strâns în sine, privind mâinile lui. „Hai — țipam în gând — spune-i ceva! Apără-mă!” Dar tăcea.
Iar Tamara Ilnicina continua. Înțelesese că nu va fi contrazisă și mergea mai departe, bucurându-se de puterea ei în fața tuturor.
— Eu chiar cred, Lenocika, că nu e corect — tonul ei a devenit mai aspru.
— Locuiți aici, Andrei investește în renovări, plătește facturile, cumpără mâncare. Dar oficial nu are nimic. În casa altuia! Dacă s-ar întâmpla ceva, l-ai scoate afară cu o valiză.
Am deschis gura să răspund, dar cuvintele mi s-au blocat în gât. Soacra nu mi-a dat timp să vorbesc.
— Am decis în familie — a continuat ea, privind triumfătoare masa — că ar fi corect să îi treci măcar jumătate din apartament soțului tău.
E corect. Nu să stai aici ca o parazită, să trăiești pe munca altora și încă să strâmbi din nas când îți dă mama sfaturi!
Cuvântul „parazită” m-a lovit ca o palmă. În propria mea casă, pe care am cumpărat-o singură, plătind credite uriașe, renunțând la orice!
Mi-au dat lacrimile. Am tras scaunul, vrând pur și simplu să mă ridic și să plec în dormitor, pentru că nu mai aveam putere să suport această umilință publică. Mă așteptam ca Andrei, ca de obicei, să murmure: „mamă, lasă”, și totul să se termine.
Și brusc scaunul de lângă mine s-a tras cu zgomot. Andrei s-a ridicat. Fața lui era complet calmă.
— Mamă, ai numit-o pe soția mea parazită — ÎN casa ei?! — vocea lui nu era tare, dar atât de tăioasă încât mătușa Vala a tresărit și a scăpat șervețelul.
Tamara Ilnicina a tăcut. Aproape a deschis gura să-l certe, ca de obicei, dar el a ridicat mâna, oprind-o.
— Taci, mamă. Acum vorbesc eu.
S-a întors spre invitați, apoi s-a uitat la mama lui.
— Știu cât a costat acest apartament — a spus clar. — Lena l-a cumpărat cu patru milioane două sute de mii. Singură.
Înainte de căsătoria noastră. Nu am investit niciun ban la achiziție. Este casa ei. Iar acum, mamă, hai să vorbim despre cine pe cine exploatează.
Andrei a scos telefonul, a deblocat ecranul și a deschis aplicația. Soacra îl privea de parcă vedea un străin.
— Și acum să calculăm cât am investit eu și Lena în casa ta și în viața ta în ultimii zece ani — a trecut cu degetul pe ecran.
— Țin evidențe financiare exacte. Lena m-a învățat asta.
A început să citească. Calm, metodic, ca un contabil.
— Renovarea capitală a bucătăriei și schimbarea electrocasnicelor — patru sute cincizeci de mii. Închiderea balconului și izolarea podelelor — două sute optzeci.
Sanatoriul tău anual, presupus plătit de sindicat — câte optzeci de mii. Acoperiș nou la dacha, gard, sere — șase sute de mii. Analizele tale private, stomatologul, masajele…
— Andrei, ce spui acolo în fața oamenilor… — a șoptit Tamara Ilnicina, pierzând culoarea din obraji.
— Citesc extrasele bancare, mamă — a tăiat-o el. — Am toate chitanțele și istoricul transferurilor. Și știi ce sumă a ieșit? Trei milioane șapte sute patruzeci de mii de ruble.
Invitații stăteau ca paralizați. Nimeni nu se mișca. Mătușa Vala se uita cu gura deschisă, trecând privirea de la Andrei la sora ei.
Tamara Ilnicina nu știa că el ținuse evidențe. Întotdeauna crezuse că banii fiului îi aparțin ei, iar banii nurorii — la fel. Niciodată nu și-a imaginat că Andrei, liniștit și supus, poate vorbi așa.
Andrei a închis telefonul, l-a pus lângă farfuria mea și s-a uitat drept în ochii mamei lui.
— Deci cine este parazitul, mamă?
Nu a răspuns. Pentru prima dată a rămas fără cuvinte. S-a ridicat brusc, și-a luat geanta și a ieșit fără să-și ia rămas bun. Ușa trântită a sunat ca sfârșitul unei bătălii lungi.
Invitații au început să plece. Au băut ceaiul în grabă, au strâns șervețelele nervos, au murmurat despărțiri stânjenite. După cincisprezece minute am rămas singuri.
Stăteam la masa plină de firimituri și mă uitam la soțul meu. Tremuram de tensiune. Andrei a venit, s-a așezat în genunchi în fața mea și și-a sprijinit fruntea de genunchii mei. Îi mângâiam părul, simțind cum tensiunea îl părăsește.
Am tăcut mult timp. Cuvintele nu mai erau necesare. În seara aceea am înțeles cel mai important lucru — nu mai trebuie să mă apăr singură. Aveam un soț. Un bărbat adevărat, matur, care în sfârșit și-a ales familia.
